Ma gandesc uneori ce inseamna un om prost.
Am sustinut intotdeauna ca om prost e un om fara educatie. Mi se pare putin probabil ca un om care a citit ceva carti sau a intrat in contact cu oameni cititi, sa nu asimileze macar un graunte de cunostinte, care sa-l diferentieze de marea masa. Nu credeam ca exista oameni prosti pur si simplu (nu iau in calcul aici persoanele cu handicap, cei pe care chiar nu-i ajuta capul din motive medicale). Si totusi, se pare ca exista. Oameni care refuza o educatie, care nu citesc nici o carte in toata viata lor, care se raporteaza la un sistem de valori total eronat.
Am evitat o viata intreaga sa intru in contact cu prostii. In mare masura, am reusit. Am intalnit in schimb oameni nepriceputi carora le-am spus “ai facut o treaba proasta”. Sau am intalnit oameni care au luat decizii proaste. Nici eu nu ma pot lauda ca le stiu pe toate sau ca am facut intotdeauna numai ce trebuie. Probabil ca si eu sunt proasta uneori. Comparativ cu altii. Prin prisma acestei afirmatii, suntem prosti daca exista altii mai destepti ca noi. Hmmm …
Cum reactionezi daca iti spune cineva “esti prost”? Logic, iti sare tandara. Nimeni nu vrea sa fie considerat prost. Eu as intreba “de ce spui ca sunt prost? “. Dar nu cred ca m-as considera brusc cu 3 centimetri mai proasta.
Poate doar nepriceputa. Pentru ca toti ne credem destepti si inteligenti in sinea noastra. Daca am trai fiecare pe o insula, in solitudine, n-ar mai avea cine sa ne spuna ca suntem prosti. Cu alte cuvinte, suntem prosti in raport cu ceilalti.
Spuneam mai sus ca am reusit, in mare masura, sa evit prostii. Mi-am ales cu grija prietenii, anturajul. In schimb, n-am mai putut sa-i evit pe internet. Desi ma chinui sa-i ignor, imi sar in ochi. Oameni fara educatie, fara bun simt, fara un set de valori, fara nimic, au invadat spatiul virtual si il polueaza. Mai trist este ca nici macar nu isi dau seama ca sunt prosti. In lumea lor ingusta se cred foarte inteligenti. Si o spun cu voce tare. “Prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul“. In ultima vreme prostia este asociata si cu rautatea. Omul prost tine mortis sa-ti faca rau. E singura modalitate de afirmare pe care o cunoaste. Nu, nu m-am certat cu nimeni
Nu mi-as pierde timpul cu asa ceva. Doar constatam ca oamenii se degradeaza pe zi ce trece. Iar internetul seamana din ce in ce mai mult cu un “Balci al desertaciunilor”. Si ma intrebam: Ne nastem prosti sau devenim?
“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor“. Asa-i ca se cam potriveste vremurilor noastre?
Postul acesta l-am scris in timp ce ascultam o capodopera a celor de la Divertis numita “Despre prostie“. E de prin ‘90, dar mi se pare extrem de actuala. Eu am acasa caseta lor “Asa ceva nu exista …”. Tin minte ca mi-a cumparat-o fratele meu din Bucuresti, pe vremea cand era el student … Iar pe vremea aia Divertisii erau geniali. 