Sunt adolescenta :P
Zilele astea ma simt ca in liceu. Dintr-un punct de vedere: stau cu mama in aceeasi casa. Si mi se pare ciudat rau. Eu nu mai stau cu parintii de la 18 ani, si in afara de cateva zile pe an cand ma duc in vizita, nu prea am ocazia sa stau cu ai mei. Ei au un apartament cu 4 camere, astfel incat chiar si cand ma duc acasa, am camera mea si suficienta intimitate. Ei, acum impart o garsoniera cu mama. Momentan ne intelegem bine si nu ne impiedicam una de alta prin casa, dar ….
Dimineata se trezeste pe la 5 jumate ca n-are somn. Dezavantaj: se foieste prin bucatarie si eu atunci am somnul mai dulce 
Avantaj: cand ma hotarasc sa ma dau jos din pat cafeaua e gata.
Ma suna in timpul zilei ca sa ma intrebe la ce ora ajung acasa. Mi se pare extrem de ciudat sa spun cuiva “vezi ca stau peste program si o sa intarzii vreo ora”. Azi i-am spus ca am treaba si ajung acasa pe la 8 jumate - 9. “Asa tarziu????” 
Hi hi hi … la faza asta chiar m-am simtit ca la 16 ani cand ii ceream voie sa ies in oras. “Mama, dar asta e ora cand IES de obicei in oras!”. “Da????? Uf .. bine ca nu stiu … ca as sta tot timpul ingrijorata”.
Pentru moment mi-am anulat iesirile cu prietenii pentru ca trebuie sa “cer voie” Bine, exagerez un pic … Nu imi interzice sa ies (nici cand eram in liceu nu facea asta), dar ma simt eu aiurea sa o las singura acasa.
De 3 zile mananc cand vin de la birou 
Imi pune in farfurie si spala si vasele dupa aceea. Ceea ce e misto. Partea proasta e ca mi se duce naibii dieta 
E bine ca are cineva grija de mine (cam uitasem cum e), dar e aiurea ca nu-s obisnuita cu asta.
Chiar ma gandeam ca am o gramada de cunostinte care locuiesc cu parintii si beneficiaza de diverse avantaje (cheltuieli mai mici de ex). Dar pe de alta parte, exista dezavantajul ca nu prea mai poti sa faci ce vrei si cand vrei Eu n-as mai putea sa stau in aceeasi casa cu parintii (pe termen lung) dupa 15 ani de locuit de una singura. Nu sunt obisnuita sa spun unde ma duc si la ce ora vin sau sa-mi fac programul dupa altcineva (ma rog … faceam o exceptie pe vremea cand aveam prieten ). Oricum, pentru mine e interesant sa ma simt ca o adolescenta din nou. Si incep sa-mi inteleg prietenii care stau cu parintii … Adica inteleg de ce ma invidiaza uneori
martie 29, 2008 la 12:47 pm
misto
martie 29, 2008 la 1:20 pm
:-s Of, io’s de cealalta parte a baricadei. Prizoniera cu ai mei acasa. Am un exemplu recent: ieri cand am iesit de la lucru, nu m-am dus acasa pentru ca fiind vineri, raman la iubi, sa fiu mai aproape de scoala. Pe la 7-8 eu inca eram prin oras si ideea ca ai mei sunt acasa, eu nu, si nici nu ma grabesc sa ajung, m-a facut sa ma gandesc la dependenta pe care o am de ei. Adica, de multe ori ma grabesc sa ajung acasa, sa nu o las pe maica-mea prea mult singura, sau macar daca o las sa ii spun clar scopul pentru care nu sunt acasa, dar asa, eram de capul meu, fara sa dau raportul nimanui… era putin ciudat. Nu stiu cat am reusit sa ma fac inteleasa.
martie 29, 2008 la 2:47 pm
Totul depinde , de cum privim lucrurile.S-au mai degraba ce dorim sa scoatem mai intai la suprafata.Avantajele sau dezavantajele de a sta cu parinti.De obicei scoteam in fata lucrurile negative dar cel mai corect ar fi sa gandim echidistantant.In cazul meu de provincial, asteptarea varstei de 18 ani si de a merge la facultate avea un tel.Sa “scap” de parinti si sa am o viata independenta la Bucuresti.Am ajuns in Bucuresti,dar printr-o serie de intamplari, parintii au hotarat rand pe rand sa se mute cu serviciul la Bucuresti de la Focsani.Si visul meu s-a spulberat.
Dar tot nu am renuntat la vis si m-am “mutat” un an de zile la Barcelona.Intrebarea e daca decideam sa raman aci s-ar fi mutat si in Barcelona:))
martie 30, 2008 la 1:38 pm
ai vazut failure to launch ?….este un film bun…comedie romantica…trateaza exact subiectul asta…sa stai cu parintii dupa o anumita varsta ..
martie 30, 2008 la 4:48 pm
@cazanova: temporar e misto
@Tomata: am inteles ce-ai vrut sa zici
Lasa, cand va veni vremea sa te muti singura, o sa te obisnuiesti foarte repede cu faptul ca nu trebuie sa dai raportul .. decat daca vrei 
@Sorin: pai daca mai stai mult acolo o sa vina dupa tine
Eu te invidiez oricum ca ai avut curaj sa pleci in alta tara.
@Denisa: l-am vazut ;)) Am observat si eu ca barbatii parasesc mai greu “cuibul” …
I wonder why … 
martie 31, 2008 la 2:48 am
:)) vai, te inteleg perfect. Si eu sunt plecata de la 18 de acasa si tot asa ciudat m-am simtit cand mama mea a decis sa se mute in Bucuresti si am stat cu ea 2 luni! A fost cred cea mai ciudata perioada din viata mea dupa acomodarea in orasul asta. Si da, aveam exact aceleasi avantaje si dezavantaje pe care le enumeri tu: mancarea era mancarea, hainele erau spalate si calcate, pisica hranita, broastele la fel. Doar ca nu prea-mi venea sa vin la 2 noaptea acasa, turmentata, nici sa fumez in casa, nici sa-mi chem prietenu sa doarma la mine. Cred ca n-as mai repeta totusi
aprilie 5, 2008 la 12:47 pm
Eu stau cu ai mei si mi se pare super misto. E adevarata faza cu cheltuielile mai ales daca nu trebuie sa dai nici un ban din casa si pe deasupra, cand iesi inca mai auzi intrebarea “ai bani sau sa-ti dau si eu?”. Nu refuz niciodata. Trebuie sa recunosc ca ai mei inca imi platesc toate mofturile, cu conditia sa ma port frumos. Acum ma pregatesc de o mica vacanta si duc gunoiul, spal vase, dau cu aspiratorul…you name it!
Partea proasta e cu baietii, ca ai mei insista sa stie tot, pe motiv ca sunt prietenii mei inainte de a-mi fi parinti.
Nu m-as muta de acasa prea curand pentru ca nu cred ca as putea trai. Fie as muri de foame ca mi-am dat salariul pe o pereche de pantofi, fie as muri sub un munte de haine murdare pentru ca nu stiu cum functioneaza masina de spalat
PS: Am 22 de ani si mai am inca scoala