Biscuiti

Azi am poftit la biscuiti. Si am rontait cu placere vinovata un pachet de Ulker cu ciocolata (nu am gasit Jaffa la buticu’ de bloc). Stiai jurnalule ca acest cuvant “biscuiti” provine din limba italiana? “Biscotti” se traduce prin “copt de doua ori” (bis - de 2 ori, cotti - copti). In timp ce imi savuram biscuitii, ma tot gandeam la momentele din viata mea in care au fost prezente aceste mici delicii. Si am constatat ca m-au insotit peste tot.

Primul gand ma duce catre copilaria mea si imi amintesc de biscuitii populari, care erau transformati miraculos de catre mama intr-un salam de biscuiti. Cacao, zahar, lapte, rahat, nuci si biscuiti, amestecati intr-un castron mare, spre care eu si fratele meu ne napusteam cu lingurile. Mama ne dojenea mereu ca nu mai aveam rabdare pana punea compozitia in folia de celofan. Noi luam cu degetele ramasitele de crema de pe castron. Ce buna era! Ma intreb daca copiii astia mici or fi stiind ce e aia salam de biscuiti. Eu mai fac si acum cand mi-e pofta de ‘dulce’. Si de obicei mananc direct din castron cu lingura, inainte sa-l pun la frigider .

Apoi mi-aduc aminte ca mama imi punea in geanta cu care mergeam la scoala senvisuri cu unt si clasicele eugenii (biscuiti de top ), pe care le imparteam cu colega de banca in pauza mare.

Prin ‘85-’86 fratele meu era in armata. Si coceam pentru el biscuiti spritati, facuti cu untura, care deveneau fragezi dupa 2 zile. Nu mai stiu cum era reteta, dar stiu ca mama facea un aluat pe care eu il dadeam prin masina de tocat folosind niste forme speciale. Am copt tavi intregi de biscuiti din astia in iarna aia geroasa, cand era frig in toata casa, doar in bucatarie era cald si mirosea a esenta de vanilie. Cutii intregi de biscuiti erau trimise la o unitate militara de pe langa Ploiesti spre bucuria TR-istilor de acolo (fratemiu & company)

Cand am plecat sa dau examen la facultate, tin minte ca in tren am rontait biscuiti Petit Beurre … Erau deja alte vremuri. Eu cand sunt nervoasa sau stresata de vreun examen, nu pot manca nimic, cu exceptia biscuitilor. Si tot un pachet de biscuiti aveam in mana pe treptele ASE-ului, in asteptarea rezultatelor. Toata studentia am avut biscuiti in geanta pe timpul sesiunii. Colegii deja stiau si cand coboram in barul de la subsolul ciberneticii, imi cereau o ‘mostra’ ca sa inmoaie in cafea.

Mai tarziu, in prima mea zi de “serviciu”, am avut la mine eternul pachet de biscuiti ca sa nu-mi fie foame si, mai ales, pentru ca eram emotionata. Si acum, de fiecare data cand incep un job nou, ma opresc dimineata si imi cumpar biscuiti (e deja ritual, superstitie … spune-i cum vrei). Nu stii de la inceput daca o sa ai pauza de masa sau care sunt regulile la pranz. Asa ca am intotdeauna la mine biscuitii salvatori.

Cand lucram la ‘vopsele’ aveam un ‘goodie drawer’ in care ascundeam biscuiti, mere, alune si cate o tigara de rezerva. Cand stateam peste program ca sa fac excel-uri, mai toata lumea trecea pe la mine prin birou cu foamea-n gat sa vada ce mai am ‘bun’. Inclusiv seful atenta la biscuitii mei . Pfuai si ce buni erau pe la 9 seara cand ne chinuiam sa facem forecast-urile pentru sedinta de a doua zi.

Stiu, jurnalule, sunt un fel de “biscuite-freak”, dar trebuie sa recunosti ca banalii biscuiti te scot din incurcatura mereu. Si acasa, si la coada la ‘lumina’, si pe drum in masina, si la birou, chiar si dupa o noapte de sex cand ti-e foame si ti-e lene sa prepari ceva. Cine n-a mancat biscuiti in Vama Veche, noaptea pe plaja? Sau cu iaurt, dimineata …

Vezi tu, incep sa cred ca biscuitii astia merita mai multa atentie din partea mea. Sunt si eu un biscuite. Din ala Jaffa cu crema de portocale inauntru (noua mea obsesie). Banal pe dinafara, dar dulce-acrisor in interior dupa prima muscatura. Si nu ai cum sa intuiesti gustul decat dupa ce musti …

Tu ce biscuite esti?

Tags: biscuiti