Cameleon

De doua zile ma intriga acest cuvant. Mai bine zis definitia lui din DEXonline.

Cameleonul este o reptila care a ‘descoperit’ o metoda eficienta de a se proteja: camuflajul. Asa se apara el de animalele mai mari care vor sa-l atace. Instinctul de supravietuire il face sa-si schimbe infatisarea si sa treaca neobservat. Ce e rau in asta? Scopul lui este sa-si traiasca linistit viata, nu? Si pentru asta s-a adaptat din mers. Nimic rau pana aici. Contracaram marimea cu un mic truc, et voila, supravietuim! Live and let me live! Cameleonul se apara cand este atacat. Nu inseamna ca nu e puternic.

In limba romana, sensul figurat al cuvantului are o nuanta peiorativa. Implica faptul ca, pentru a supravietui, un cameleon nu se schimba numai la exterior, ci isi modifica si interiorul. Si de obicei nu in bine. Supravietuirea in ziua de azi nu mai implica “live and let me live”, ci “live like me or die”. Exagerarea e voita. 

Pornind de la sensul figurat al cuvantului, m-am intrebat cat de “cameleon” sunt. Pana unde pot merge cu modificarea “purtarii si convingerilor” mele pentru a putea supravietui. Si prin supravietuire inteleg acel model comportamental ce imi permite la un moment dat sa trec neobservata sau sa mentin acea imagine considerata potrivita intr-un context. Daca ma apar sunt mai putin puternica?

Purtarile si infatisarea mi le pot adapta imprejurarilor. E logic ca la birou ma comport intr-un fel, acasa sau la o petrecere in altul. Ce fac insa cu “convingerile”? N-as merge atat de departe incat sa afirm ca pot schimba lucrurile in care cred peste noapte. Si la urma urmei nici nu vreau! Dar atunci de ce rad cand de fapt imi vine sa plang si invers???

De ce atunci cand sunt directa si spun exact ce gandesc, sansele de supravietuire scad dramatic? Sunt un cameleon daca in momentele cruciale cand imi vine sa spun anumite lucruri, instinctul de conservare imi impune cenzura? Probabil ca sunt. Sunt mai putin puternica daca, stiind ca nu pot sa castig, ma retrag in aparare? Am sustinut intotdeauna ca marile batalii se castiga cu creierul, nu cu armele.

Astazi m-a intrebat un prieten cand incep sa scriu pentru mine. Cand o sa inceapa sa o citeasca pe cea cu care sta de vorba aproape zilnic, de 2 ani. Mult tâlc in vorbele lui, as usual. Ei bine, scriu. Am multe draft-uri. Dar sunt scrise brutal de sincer, in noptile mele nedormite. Unul dintre ele l-ai citit. Si stii bine ca nu le pot publica. Pentru ca, uneori, sunt un cameleon. Si nu vreau sa fiu rosie pe un camp verde. Din batalia asta trebuie sa ies invingatoare. Strang din dinti si sunt cameleon.

Tag-uri: cameleon, jurnal, personal