Cum incepi un jurnal? Cu promisiuni, bineinteles… Ca o sa scrii zilnic, ca vei povesti tot ce ti se intampla, ca vei fi sincer/a … bla, bla, bla
Evident ca asta iti promit si eu, draga jurnalule. Si daca nu va fi asa, ai voie sa ma certi.
De ce vreau sa scriu? Pentru ca am constatat ca ultimii 10 ani ani au trecut ingrozitor de repede, iar eu nu tin minte decat un sfert din ceea ce mi s-a intamplat.
Am inceput primul jurnal la 14 ani. Il am si acum, undeva prin casa. E scris pe 2 caiete dictando si are coperti negre. L-am recitit de curand si am zambit un pic amuzata, un pic nostalgica. Mi-am reamintit vremurile cand era o tragedie daca luam un 4 in teza la mate sau cand mergeam la o petrecere si baiatul de care imi placea nu ma invita la dans.
Am scris in jurnal si despre revolutie, asa cum am trait-o eu la 14 ani. Am povestit despre cei 4 ani de liceu, despre colegi, profesori, iubiri neimpartasite, tristeti, bucurii.
Apoi am intrat la facultate si am venit la Bucuresti. Prin anul 2 am abandonat jurnalul. Am mai scris rareori cate o insemnare in el atunci cand mi se intampla ceva notabil. Apoi liniste …
Ce-am facut in timpul asta? O gramada de lucruri. Am schimbat 10 job-uri, vreo 6 case, cativa iubiti, mi-am facut prieteni, am abandonat prieteni.
Eu inca mai caut job-ul perfect, barbatul perfect, casa perfecta … etc. Si o sa le gasesc.
Dar intre timp, traiesc, muncesc, iubesc, ma intristez, ma bucur, citesc, gatesc, ma uit la filme, ma plimb pe Calea Victoriei, pierd minute in sir ca sa gasesc melodia potrivita pentru telefonul meu, colectionez pixuri, citesc bloguri si uneori visez cu ochii deschisi.
Imi imaginez ca am o casa pe malul oceanului Pacific, e cald si sunt bronzata tot anul 
ianuarie 27, 2008 la 12:43 am
[...] back … Pe 26 octombrie 2007 scriam asta. Nu-mi vine sa cred ca au trecut doar 3 luni. Mi se pare o vesnicie. Astazi am vrut sa sterg. TOT. [...]
ianuarie 27, 2008 la 8:27 pm
Perfect? Pe un whiteboard vechi, pe care l-am luat de la primul meu job perfect atunci cand s-a inchis firma si toti am luat cate ceva de acolo, care acum sta in casa mea perfecta unde eu nu mai stau si unde am suferit prea mult sta scris ceva de mult timp. Nu stiu cine sau cand a scris dar nu m-am indurat niciodata sa-l sterg: “Life is what happens when you are waiting for it”.
februarie 22, 2008 la 12:13 am
Oceanul pacific sucks. Oceanele sunt prea sarate ca sa faci baita in ele (poate doar daca simti nevoia sa ti se irite pielea) si aroma de dimineata intr-o casa pe malul oceanului nu este exact placuta cand ai un munte de alge pe acolo.
Bronzul sucks. Se usuca pielea aiurea, si poti sa te bronzezi la fel de bine in fata unui cuptor.
Schimba-ti metoda de cautare. Need help ?